
Opt dintre cei mai importanti producatori auto au anuntat ca isi unesc fortele pentru dezvoltarea unor modele electrice pe baza de hidrogen si cer guvernelor dezvoltarea unor retele de alimentare pentru acestea.
Zi istorica in industria auto. Opt dintre cele mai importante grupuri auto ale lumii au anuntat ca isi unesc fortele pentru dezvoltarea si conceperea unor game de modele electrice pe baza de celule de hidrogen. Daimler, Ford, General Motors, Honda, Hyundai, Kia, Renault-Nissan si Toyota vor colabora in urmatorii ani pentru dezvoltarea unei tehnologii care astazi este disponibila doar pentru unele concepte si modele experimentale aparute la saloanele auto.
Cei opt producatori au semnat o intelegere prin care anunta ca isi propun ca tinta anul 2015 pentru startul comercializarii in masa a unor modele bazate pe hidrogen. Insa, in conditiile in care fiecare producator are un plan prestabilit, unele lansari ale modelelor de acest tip ar putea sa aiba loc pana in acel moment, iar ltele dupa.
Semnatarii acordului Alianta pentru Hidrogen sustin ca au cerut deja guvernelor lumii dezvoltarea unei retele viabile de alimentare a modelelor pe baza de hidrogen. Aceasta va trebui sa fie inedajuns de densa pentru a satisface nevoile de mobilitate ale clientilor si va trebui realizata pana in 2015.
“Pentru a asigura o introducere de succes pe piata pentru acest tip de modele, trebuie construita o infrastructura de alimentare si servicii cu suficienta densitate incat sa acopere nevoilor masinilor pe hidrogen. Reteaua trebuie construita pana in 2015 si va trebui creata dinspre zonele metropolitane, prin coridoare, inspre zone ridicate de acoperire”, se arata in documentul semnat de producatorii in cauza.
Noua retea de pompe de alimentare pe hidrogen va porni in Europa din Germania, urmand ca celelalte centre de dezvoltare sa fie Statele Unite, Japonia si Coreea de Sud.
automarket.ro


