Documentarul incepe cu o reclama de cateva secunde. Are 3 parti, este realizat de VBS si se adreseaza celor care nu isi mai amintesc sau celor (putini dar fixisti) care inca mai deplang regimul ceausist.
All posts in Film
Wall Street: Money Never Sleeps
Filmul prezintă impecabil premisele care au dus la producerea crizei care a marcat sfârșitul acestui deceniu. Regizorul filmului, Oliver Stone, a reușit să ecranizeze un film care nu se încadrează în tipare. Personajul central din prima parte, Gekko, revine în centrul atenției după ce iese din închisoare și deși sărăcise cu mult în perioada respectivă, reușește să acumuleze apoi în scurt timp enorm capital. Filmul nu este lipsit de clișee hollywodiene dar per total e de nota 9. Merită văzut. Vei înțelege și tu o idee care odată m-a șocat: Presupunând (prin absurd) că de mâine averea mondială ar fi împărțită egal la toți oamenii de pe Pământ, într-un timp foarte scurt aceasta s-ar direcționa culmea, prin metode legale, la o masă foarte mică de persoane. De altfel asta e situația acum: 99% din averea mondială este pe mâinile a 1% din populația globală. Oare de ce?!